QRX .....QTR!

In luna iunie a acestui an – 2002 - se implinesc 50 de ani de cand Iosif Remete din Petrosani a obtinut autorizatia de radioamator de emisie - receptie cu indicativul YO2CJ. Domnul inginer Remete, YO2CJ, detine la ora actuala cel putin patru recorduri greu de egalat:

- este cel mai varstnic radioamator hunedorean (78 de ani impliniti la 30 mai 2002), este cel  mai vechi radioamator hunedorean (50 de ani),

- este cel mai vechi radioamator hunedorean activ, este singurul radioamator hunedorean care a scris mai multe carti  pentru radioamatori , in special in domeniul antenelor.

Si enumerarile ar putea continua….

Ii uram multi ani cu sanatate! Este o mandrie pentru noi sa putem dedica paginile urmatoare acestui eveniment jubiliar.

 

                               QRX .....QTR!

Vorba cantecului "Opriti timpul! Clipa asta minunata..."  sa  salt prin eter, cautandu-mi partener!

Imi amintesc cu putina nostalgie  in suflet  ca mai ieri,  sau mai degraba  alaltaieri, cand eram  inca licean in clasele superioare, in vacante ma straduiam sa pun in practica  cele invatate la fizica despre captarea undelor electromagnetice si transformarea acestora in unde sonore prin realizarea aparatului (detectorului) cu galena. L-am facut extrem de simplu, bobinand o sarma  (de sonerie), izolata cu matase verde pe un mosor de lemn, facand vreo 15 prize pe bobinaj. Un condensator variabil izolat cu mica, in paralel cu bobina, facea acordul pe frecventa catorva statii de emisie, ce urmau eventual sa fie receptionate. Detectia se facea cu un cristal de galena, montat intr-un tub de sticla, prevazut cu un fel de ac pentru cautarea punctelor sensibile  de redresare a semnalelor de radiofrecventa, ce puteau apoi fi receptionate intr-o casca de 2000 de ohmi. Ca  antena am folosit un fir din bronz fosforos de 40 de metri lungime, agatata cu un capat de varful unui salcam din gardul viu al gradinii noastre. Peste zi nu am reusit sa receptionez nimic, dar dupa apusul soarelui se putea receptiona Radio Romania si uneori Radio Sofia. Mai tarziu am achizitionat un receptor cu galena mai perfectionat, fabricat in Franta, pe care il am si in prezent.

Cu ocazia unei intalniri intamplatoare (intr-un magazin de piese radio), cu Octavian Moga, fost YR5MO, am aflat ca activitatea de trafic a radioamatorilor a fost interzisa  din cauza conflagratiei mondiale, dar m-a asigurat ca la terminarea razboiului, radioamatorii sigur se vor reorganiza intr-o asociatie, reluandu-se si traficul in eter. Si a avut dreptate, caci in toamna anului 1948, datorita unui grup de entuziasti, in "Ziarul stiintelor si calatoriilor", la rubrica de mica publicitate, a aparut un anunt in care se vestea infiintarea Asociatiei Radioamatorilor de Unde Scurte din RPR.

M-am inscris si eu in aceasta asociatie, la inceput ca receptor, primind in 1949 indicativul YO - R 106, iar mai tarziu, in 1952 am fost autorizat si pentru emisie, cu indicativul   YO2CJ, indicativ pe care il am si acum, la 50 de ani de la autorizare.

Primul meu receptor de trafic a fost un aparat de radio obisnuit (Telefunken), in fata caruia am atasat un convertor cu tubul ECH 11, alimentat din receptorul de baza. Astfel, cu acest receptor, deacum cu dubla conversie, ascultam emisiunile in banda de 40 de metri a statiilor de radioamatori din tara  si dinafara acesteia.

In asteptarea autorizatiei de emisie (timp de doi ani), am avut timp sa imi procur niste lampi mai "moderne" din seria celor metalice ramase din arsenalul celui de-al-doilea  razboi mondial. Astfel, dupa primirea autorizatiei, am realizat primul meu emitator cu doua etaje: un oscilator pilot (tip ECO) cu tubul 6J7 si amplificatorul cu tubul 6L6 pentru  trafic in 40 metri. Dupa cateva luni, am mai adaugat un etaj intermediar cu bobine schimbatoare, pentru a avea o emisiune mai stabila. Toata instalatia a fost realizata pe fundul unei tavi de tinichea, asezata cu gura in jos. Antena a fost un simplu Zeppelin, alimentat cu o scarita de 450 W, avand distantierele din trestie lacuita.

In toamna anului 1957 am fost detasat cu serviciul in Baia Mare. Stiam de Radioclubul judetean de acolo, asa ca l-am dibuit in curand. Am intrat in colectivul de acolo (unde am fost bine primit) si am ajuns operator permanent la statia YO5KAD, deacum cu indicativul YO5CJ!

In acel timp in tara a inceput o activitate de pionierat in radioamatorismul de unde ultrascurte, la Timisoara, Craiova si la Bucuresti, ceea ce a "electrizat" si radioamatorii din Baia Mare. Stegarul ultrascurtistilor baimareni a fost YO5LS, care dupa mai multe experimente in trafic, a propus ca statia YO5KAD sa ia parte la concursul international de UUS "Polnii Den", editia 1958. Ca amplasament s-a fixat Varful Ignis de langa Baia Mare, iar ca emitator un autooscilator cu tubul LS 50, alimentat cu 300 de volti si modulat cu un 807. Pentru receptie au fost duse mai multe receptoare cu reactie de tipul 1V1, respectiv 1V2 alimentate din baterii. Dar cum pe Varful Ignis nu exista retea electrica, s-a facut apel la un generator de curent actionat cu motor cu benzina care producea curent electric alternativ de 220 V la 3kW.

Deoarece pe Ignis nu era drum de acces, s-a recurs la seviciul unei carute trasa de doi cai de munte. In zona de  tufisuri a muntelui, doi amatori "inarmati" cu securi  taiau drum pentru atelejul greu tras de cai si impins cu nadejde de noi.

Desi s-a plecat devreme, pana s-a montat  cortul, antena si aparatura, se inserase. A doua zi dimineata  ne-am trezit ca de pe antena cu sapte elementi, cel de-al doilea director din cupru a disparut. Dupa cautari febrile, l-am gasit la un cioban din apropierea padurii. Dar s-a inrautatit timpul in asa masura incat eram gata sa abandonam participarea la concurs. Pana la urma ne-a ajutat conducerea de atunci a AVSAP-ulu, care cu un avion Aviasan ne-a trimis  haine calduroase si hrana suplimentara. Numai ca rotirea Aviasanului deasupra Ignisului si parasutarea pachetului a fost vazuta de militienii din comuna de la poalele muntelui si am fost categorisiti de ei drept partizani diversionisti. Asa ca o echipa de militieni a pornit in cautarea noastra. Pentru ca echipa noastra se compunea din vre-o 6-7 persoane, ca sa ne mai distram cu ceva, am dus cu noi si doua pusti de tir si ne-am apucat sa tragem la tinta. Doar  zgomotul impuscaturilor le mai lipsea  militienilor, care au inceput sa se apropie taras din mai multe parti printre tufisuri. Abia cand a dat peste ei unul dintre noi, plecat sa culeaga ciuperci, s-au dumirit ca suntem oameni pasnici, dar ca avem o pasiune mai ciudata cu aparatura pe care o aveam cu noi.

Imagini din aceasta expeditie sunt publicate in revista Radioamatorul, nr. 8/1958.

Dupa ce am revenit la Petrosani, mi-am imbunatatit emitatorul, realizand oscilatorul pe 1,75 MHz, iar etajul final sa functioneze pe toate benzile cu lampa 807, mai apoi schimband-o cu un GU29 alimentat la 700 V, care debita radiofrecventa pe un fir lung de 42 metri. Pe parcurs, am achizitionat un receptor Hammerlung Super-Pro, apoi un National HRO -5A urmat de un DRAKE 2C, pe care la urma l-am inlocuit cu o linie DRAKE 4B, model TR-4310, cu banda continua intre 1,5-30 MHz, pentru a putea aborda si benzile WARC.

In anii cu activitate solara intensa am facut si eu trafic cu mai multa pasiune. In anii '60, cu toate ca faceam legaturile radio intercontinentale din distractie, am luat parte si la unele concursuri radio intenationale, clasandu-ma uneori chiar pe locul I pe tara (in YL-OM Contest, Scandinavian Activity Contest, etc.), iar la concursul francez "Coup de REF" din 1962  m-am ambitionat si am reusit sa ma clasez pe primul lc intre participantii YO si pe locul III in clasamentul general al concursului.

Tot asa am reusit sa realizez conditiile la mai multe diplome, adunand pana in 1970 vreo 46 de diplome (WAC Fone, WAE, WBE, etc.), dar de cand  contravaloarea diplomelor a inceput sa fie mai "condimentata", le-am abandonat.

Cat timp am locuit la casa cu curte, am experimentat mai multe tipuri de antene: cu fir lung, de diferite lungimi, multidipol, verticale simple si in orga, antene-cadru cu fascicul dirijat, cu radiatorul  in lungime de l/2, l si chiar 2l, fiind ajutat la testari, in receptia semnalelor de amicul Ionel - VE3AVV.

Cand, in 1959, m-am inapoiat la Petrosani, n-am venit chiar cu "mana goala": am adus cu mine microbul undelor ultrascurte si am reusit sa "molipsesc" cu el pe cei cativa radioamatori de aici (YO2QC, YO2CX, YO2CY, YO2LAH). Au urmat apoi participarile noastre si la concursurile pe UUS, de pe varfurile Parang (2000 m), Carja (2200 m), Mandra (2519 m) sau Straja (1868 m). Bineinteles ca fiecare "expeditie montana" a avut farmecul sau de peripetii si intamplari neprevazute.

Astfel, la prima iesire pe munte cu amicul Eugen, YO2QC, in a 7-a zi de Cuptor, noaptea pe la orele 3 a inceput sa ninga pe varful Carja, zapada  asezandu-se in grosime de 4-5 degete. Cu toate ca eram imbracati gros, ne-am invinetit de frig.

In a doua expeditie din anul urmator ne-am completat "trusoul" cu saci de dormit, dar spre zorii zilei am ramas fara lumina in toiul concursului, pentru ca ni s-au epuizat bateriile de la lanterne. La proxima tentativa de concurs am trecut la iluminarea cortului cu lampa cu carbid, care, pe langa lumina "a  giorno" mai facea si caldura in cortul cu acoperis dublat.

La alt concurs, impreuna cu Eugen, YO2QC am escaladat Varful Mandra, transortand cu un cal  "accesoriile " concursului impachetate in cinci rucsacuri, plus o baterie auto de 120Ah. Dupa instalarea cortului, am dus calul mai jos sa pasca. Spre seara nu am mai gasit calul, care "plictisindu-se" a plecat singur spre casa. Asa ca dupa concurs ne-am incarcat fiecare cu cate doua rucsacuri, plus unul ducandu-l amandoi, coborand pret de 3 km. Acumulatorul l-am abandonat  pe dupa niste bolovani. Providenta ne-a scos in cale cativa elevi de la Liceul industrial Petrosani, care ne-au ajutat sa ducem bagajele pana la telescaunul din Parang.

Intr-un an eram instalati pe Varful Carja, cand, spre seara ne-a prins o furtuna cu nori grosi de ploaie, care au redus vizibilitatea la zero, in timp ce fulgerele   si  tunetele nu se mai opreau. In aceste  conditii, am considerat prudent sa demontam antena, a carei pilon de rotire era in mijlocul cortului. Cand Eugen - YO2QC, a luat antena sa o puna la cativa metri de cort, a cazut un fulger in apropiere, facand o  lumina mare si o puternica detunatura instantanee.  Energia de electricitate statica  captata de antena s-a scurs spre sol prin piciorul stang al purtatorului, acesta cazand la pamant, cu antena Yagi cu 9 elementi cu tot. Dupa trecerea furtunii am avut clipe de "distractie"  cu indreptarea elementilor antenei,  pentru a putea continua concursul. Dimineata, dupa ce s-au ridicat norii, am vazut, la circa 100 de metri de noi pata de arsura de circa 3 metri patrati unde cazuse fulgerul de care am pomenit.

...Si asa au trecut anii, deceniile, realizand legaturi radio cand pe unde scurte, cand pe unde ultrascurte, realizand zeci de mii de contacte cu parteneri de pe tot globul.

Acum, dupa 50 de ani de radioamatorism, imi place sa constat ca aceasta activitate a fost si a ramas superba, si as dori nespus realizarea celor expriate de textul  cantecului  pomenit: "Opriti timpul..." sa ma mai pot plimba in continuare prin eter!

                                                                                 Iosif Remete, YO2CJ,  Petrosani la 12 mai 2002

 

(dupa YO/HD Antena nr.72/iunie 2002)